Situat la 30 km de Brasov, între Muntii Bucegi si Piatra Craiului, Castelul Bran este un important monument national si punct de reper al turismului din România, datorita atât frumusetii lui, a peisajului, cât si a legendei contelui Dracula, al carui spirit bântuie înca aceste locuri stravechi.
Castelul Bran ( în slava - brana = poarta ) apare mai întâi în documentele din prima domnie a lui Basarab Laiota ( 1473-1476 ). Cetatea Bran, aflata dincolo de trecatoare, spre Ardeal a fost ridicata de cavalerul teuton german Dietrich, dupa 1212. Facuta la început din lemn, ea este înlocuita de sasi cu una de piatra, zidita pe la 1377 sub domnia regelui Ludovic. Pe la sfârsitul secolului al XV - lea regele Vladislav o vinde brasovenilor, pentru 1000 de florini cu tot tinutul înconjurator. Denumirea germana „Torzburg“ deriva probabil din numele Tydricus, dupa cum era denumita stâna pe care cetatea a fost construita dupa 1377. Acest nume a devenit în limba maghiara „Terch“ sau „Torcs“. Forma româneasca „Turciu“, folosita mai întâi de catre Mircea cel Batrân ( 1413 ), s-a pastrat în numele pârâului Turcu, care curge lânga cetate.

Desi construita initial cu scop exclusiv militar, functia predominanta îndeplinita de-a lungul existentei a fost comerciala ( punct de vama ) si de protectie a drumului vital de legatura între Transilvania si Tara Româneasca. Construirea cetatii Bran a fost determinata de situatia politica din secolul al XIV-lea : întarirea tarii Românesti în timpul domniei lui Vladislav Vlaicu Voda ( 1364-1377 ), proces care a dus la o serie de lupte cu regele Ungariei, Ludovic I d'Anjou ( 1342-1382 ), lupte în urma carora regele Ungariei pierde Rucarul ; în iarna anului 1369 are loc prima incursiune a turcilor în Tara Româneasca, marcând astfel începutul unei lupte seculare cu Imperiul Otoman. Despre construirea cetatii Bran ( începute în vara lui 1378 ) exista o stire precisa, un document ce dateaza din 19 noiembrie 1377 : o scrisoare privilegiala a regelui Ungariei - Ludovic I d'Anjou - catre orasul Brasov. Regele confirma orasului stapânirea unor sate din tara Bârsei, îl scutea de impozitul craiesc si îi stabilea taxe vamale reduse, drept recompensa pentru ca orasenii „de bunavoie si nesiliti de nimeni“ s-au oferit sa ridice „cu propriile lor cheltuieli si osteneli“ noua cetate regala a Branului, dând pentru aceasta mestesugari, materiale si bani. Conducerea Cetatii Bran era încredintata unui castelan, care avea si atributii jurisdictionale, iar garnizoana permanenta era compusa din arcasi si balistari. Între anii 1419-1424, cetatea revine în posesia lui Sigismund.

În martie 1395, în timpul domniei lui Mircea cel Batrîn ( 1386-1418 ) se încheie la Brasov un tratat de alianta cu regele Ungariei - Sigismund de Luxemburg ( 1386-1437 ) în scopul începerii luptei împotriva armatelor turcesti ( conduse de sultanul Baiazid ). Acest tratat recunoste posesiunile din Transilvania ale lui Mircea cel Batrîn, care primeste de la Sigismund, în semn de pretuire, cetatea Bologa ( de lînga Cluj ) si Branul ( numai castelul fara domeniu ). Stapânirea Tarii Românesti asupra cetatii Bran a fost între anii 1407 si 1419. Mircea cel Batrîn acorda brasovenilor un nou tratat de comert în 1413, în care se specifica vama ce trebuia platita ; în 1419 regele Sigismund preia cetatea de la Mihail, fiul si succesorul lui Mircea cel Batrîn si o pune sub comanda directa a comitetului secuilor, subordonat voievodului Transilvaniei. Iancu de Hunedoara devenind voievod al Transilvaniei ( 1441-1456 ) repara si întareste cetatea Branului, supraveghind personal lucrarile.

Prima domnie a lui Vlad Tepes din 1448 este consemnata într-o scrisoare expediata brasovenilor la 31 octombrie 1448 prin Bran. Pierzând tronul, Vlad Tepes ajunge în Transilvania si este însarcinat de Iancu de Hunedoara cu apararea nordului Transilvaniei si deci si a acestei trecatori. În a doua domnie a acordat privilegii negustorilor brasoveni ( sasi ), dar a întreprins expeditii de pedepsire ( 1459 ), deoarece acestia îl sprijineau pe oponentul sau Vlad Calugarul. În 1498, regele Ungariei Vladislav II a fost nevoit sa recurga la un împrumut de 3000 de florini. Brasovenii ofera suma, dar cer zalogirea cetatii pe zece ani. Noi împrumuturi în anii urmatori si neplata celor vechi aduc castelul si domeniul aferent în stapînirea Brasovului pentru o lunga perioada. În 1612 voievodul Transilvaniei Gabriel Bathory ( 1608-1613 ), ia castelul în stapânire prin forta si viclesug de la brasoveni. Principele Gabriel Bethlen ( 1613-1629 ) aduce transformari importante, adaugând doua turnuri noi. În 1651 negustorii brasoveni au intrat definitiv în stapânirea castelului pe care principele Racoczy II ( 1648-1660 ) s-a vazut nevoit sa-l vânda pentru a face fata dificultatilor financiare.
La 12 octombrie 1659 se semneaza la Bran un tratat de alianta împotriva Imperiului Otoman, între Racoczy II si fostul voievod al Tarii Românesti, Constantin ªerban ( 1654-1658 ). În 1759 este reconstruit oficiul vamal, iar în 1836 vama este mutata la Giurala ; odata cu aceasta, castelul îsi pierde si însemnatatea economica.

La 1 Decembrie 1920 Consiliul orasenesc al orasului Brasov doneaza Castelul Bran Reginei Maria a României Mari, ca semn de recunostinta fata de contributia sa la înfaptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Între anii 1920-1927 Castelul Bran a fost restaurat sub conducerea arhitectului Curtii Regale, Carol Liman, care îl transforma dintr-o puternica cetate de aparare într-o frumoasa resedinta de vara, înconjurata de parc, cu alei de promenada, lac, fântani, terase de popas, construind si Casa de Ceai. În anul 1938 Regina Maria lasa prin testament Castelul Bran, cu întreg domeniul, fiicei sale Principesa Ileana, care-l stapâneste pâna în 1948. Cu toate acestea istoria a ramas tot aici, oprindu-si desfasurarea parca în marea sala gotica de la etajul unu, sau poate odata cu inima reginei Maria, introdusa într-o caseta de argint decorata cu 307 pietre pretioase si ascunsa de principesa Ileana într-o stânca din curtea castelului. Dupa expulzarea din tara a familiei regale, în anul 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, ramânand o perioada abandonat si devastat.
Din 1956, partial amenajat, Castelul a fost deschis ca muzeu de istorie si arta feudala. Fiind într-o stare avansata de degradare, în anul 1987 Castelul intra în restaurare, lucrare terminata în linii mari în 1993. Definitivarea organizarii muzeistice se va face dupa noi criterii, rezultat al cercetarilor din ultimii ani.

Construit pe stâncile abrupte ale Magurii Branului, castelul Bran era format initial dintr-un post de aparare cu doua rânduri de ziduri care închideau trecatoarea dinspre sud, din care s-au pastrat câteva fragmente, cladirea joasa a oficiului vamal care nu s-a pastrat în forma initiala, presupunându-se ca vechea cladire a oficiului era mult mai bine întarita decât cea care i-a urmat si cetatea propriu zisa care cuprindea zidul de incinta, donjonul, turnul rotund si turnul portii. Zidul de incinta este construit din piatra bruta de calcar, portiunile cu caramida fiind ulterioare. Zidul are guri de tragere sub forma unor dreptunghiuri asezate pe verticala. Doar patru dintre aceste guri ( doua la parter si doua la etaj ) sunt asezate orizontal si închise cu oblon gros de lemn. Acest fel de guri de tragere sunt întâlnite la Cetatea Râsnov, Rupea precum si la alte cetati taranesti din Transilvania. Donjonul asezat pe latura de nord, este mai înalt ca restul cladirii ( are 4 etaje ) si are zidaria masiva sprijinita pe stânca. El are doar doua încaperi si o scara îngusta de lemn urca spre acoperis unde se afla un post de observatie. Atât donjonul cât si cortina ce-l continua, au un sir de creneluri treptate, rotunjite. Turnul rotund are azi o sectiune aproape circulara, dar aceasta forma dateaza abia din 1593, când vechiul turn a fost distrus de explozia provocata de un trasnet, urmând ca apoi sa fie refacut. Acest tip de bastioane au început sa fie folosite abia în sec.al XV - lea si mai târziu, când cetatile erau construite în unghi mort. Dupa reconstruire, turnul a avut acelasi scop : la parter adapostea praful de pusca si la etajul unu si doi erau cateva încaperi dintre care se presupune ca una - fara sa se stie care - ar fi fost în sec. al XVIII - lea folosita ca închisoare. Turnul portii a fost înlocuit în 1622-1625 cu turnul dreptunghiular. Vechea poarta putea fi blocata cu un gratar de bârne ce se cobora cu ajutorul unor scripeti. La aceasta intrare se putea ajunge numai cu ajutorul unei scari mobile coborâte 15 m, pâna la baza stâncii. În curtea interioara, foarte îngusta, mesterii au sapat în stânca o fântâna adânca de aproape 57 m.

În timp, cetatea a suferit o serie de transformari. În sec. al XVI-lea s-au facut lucrari de fortificare, hârtia cerata folosita pe post de geam fiind înlocuita de sticla si, acoperisurile învelite initial cu sindrila au fost acoperite cu tigla. Schimbarile esentiale s-au petrecut în 1622-1625, dupa planurile principelui Transilvaniei, Gabriel Bethlen, când s-a construit o adevarata aripa noua : turnul dreptunghiular, turnul cu baza patrata si cu doua etaje, si s-a amenajat intrarea actuala. Sub acoperisul turnului dreptunghiular se afla doua orificii care foloseau la apararea de posibili atacatori ai cetatii. La parter turnul are o pivnita, iar între etajele unu si trei are o scara îngusta de piatra, prelungita odinioara de o scara de lemn care ducea catre orificiile mai sus mentionate. Intrarea catre aceasta scara nu este mentionata în nici unul dintre documentele timpului si nici planurile cetatii nu o indica.

La nivelul primului etaj al turnului patrat, poarta raspundea în curtea interioara. Pâna aici se putea ajunge cu o scara mobila de lemn. Prima încapere era folosita drept camera de garda si avea trei guri de tragere cu oblon de lemn si alte trei guri pentru armele de foc. Ornamentatia vechiului turn de observatie are influente românesti si dateaza tot din timpul lui Gabriel Bethlen. Locuintele aflate pe latura de nord sunt însa anterioare acestei perioade. La etajul unu sunt sase încaperi : vestibulul, „sala mare“ cu fresca, încaperea cu tavan cu bolti ogivale, o bucatarie mica ce da în primul vestibul, un al doilea vestibul ce duce într-o sala cu bolta ogivala la ferestre.
Sub turnul scarilor, se afla o încapere îngusta care era închisoarea cetatii. La etajul doi se afla un vestibul, o fosta bucatarie, o încapere mica ce da în camera din turnul nou al portii, o încapere joasa cu grinzi pictate în secolul trecut cu motive sasesti si cu patru ferestre în nise adânci. Tot aici se mai gaseste o camera mica si galeria de lemn care da spre curtea interioara. în curtea interioara se afla doua pivnite, cuptorul de pâine si o închisoare.